vineri, 6 iulie 2018

15 Balls Rotation - jucam in stil filipinez

In articolul de astazi va voi prezenta regulile de joc pentru disciplina Rotation, asa cum aceasta se joaca/se juca in Filipine. Trebuie de mentionat faptul ca biliardul a ajuns in Filipine prin intermediul americanilor, astfel jocul Rotation nu este o inventie filipineza, ci o preluare cu mici modificari a unui joc vechi american cu acelasi nume.
Rotation, cunoscut in Filipine si sub denumirea de Escalera, a contribuit enorm la formarea stilului de joc aparte a jucatorilor filipinezi, acestia ajungand sa fie cunoscuti in lume ca adevarati maestri cand vine vorba de inventivitatea loviturilor sau acuratetea jocului din manta.

miercuri, 2 mai 2018

Cuemaker made in Romania


Acum cativa ani, navigand pe forumul AZBilliards, am dat peste unii membri vorbitori de limba romana, unul dintre acestia fiind Enigmaticul. Continuand studierea universului AZ am vazut ca utilizatorul Enigmaticul posta la vanzare diferite tacuri construite de el. Acest lucru m-a facut curios si am decis sa aflu mai multe informatii despre acest enigmatic mester de tacuri, ocazie cu care am convenit cu el sa-i transmit o lista de intrebari, iar el sa raspunda in momentul cand va putea. Au trecut vreo 2 ani de atunci, dar iata ca totusi timpul a venit, iar asteptarea pot spune ca a meritat 100%.

Asadar, va prezint mai jos interviul cu dl. Andrei Popa, primul constructor de tacuri roman, omul din spatele brandului KrindleKin Custom Cue.

Acestea sunt intrebarile transmise:
1) Nume, prenume, pseudonim, porecla? De unde esti din Romania si cum ai ajuns in SUA, cu alte cuvinte povestea ta?
2) Cum ai inceput cu biliardul, ai avut relatii cu comunitatea de pool din Romania?
3) Ce relatie mai ai cu Romania si cum vezi dezvoltarea biliardului in Romania si SUA?
4) Esti jucator de biliard, daca da, care sunt jocurile preferate, care sunt realizarile cu care te mandresti? Jucatorul preferat?
5) Cum ti-a venit ideea sa faci tacuri si ce inseamna denumirea brandului tau - KrindleKin Custom?
6) Esti pasionat de alte branduri (productie sau custom)? Care sunt mesterii preferati si de ce?
7) Producerea tacurilor e un simplu hobby sau e o nevoie de exprimare, simti ca ai ceva de spus?
8) Care a fost primul tau tac (atat de joc, cat si construit de tine), il mai ai?
9) Ce tehnologie e necesara cuiva care vrea sa faca tacuri? Tu ti-ai cumparat sculele, utilajele s-au le-ai construit singur?
10) Care e secretul unui tac bun? Care e filozofia ta in creatia tacurilor?
11) 3 lucruri care conteaza cel mai mult intr-un tac si daca poti detalia de ce?
12) Cum vezi tacul viitorului?
13) Cum ti se pare titulatura de primul constructor roman de tacuri?
14) Iti place zacusca? :)

Raspunsul a fost filmat chiar de catre Andrei, lunga filmarea, dar merita fiecare secunda.


As vrea sa-i multumesc lui Andrei pentru timpul dedicat si sa-i urez mult succes in cariera sa.