Se afișează postările cu eticheta Biliard. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biliard. Afișați toate postările

vineri, 6 iulie 2018

15 Balls Rotation - jucam in stil filipinez

In articolul de astazi va voi prezenta regulile de joc pentru disciplina Rotation, asa cum aceasta se joaca/se juca in Filipine. Trebuie de mentionat faptul ca biliardul a ajuns in Filipine prin intermediul americanilor, astfel jocul Rotation nu este o inventie filipineza, ci o preluare cu mici modificari a unui joc vechi american cu acelasi nume.
Rotation, cunoscut in Filipine si sub denumirea de Escalera, a contribuit enorm la formarea stilului de joc aparte a jucatorilor filipinezi, acestia ajungand sa fie cunoscuti in lume ca adevarati maestri cand vine vorba de inventivitatea loviturilor sau acuratetea jocului din manta.

miercuri, 15 noiembrie 2017

Tiger Ultra X, epopeea inlocuirii unei ferule

Shaftul Ultra X de la Tiger il am de 2 ani, perioada in care am reusit sa-i uzez pastila originala Sniper (de altfel, o pastila foarte interesanta, care, cu siguranta, nu lasa pe nimeni indiferent) si sa-i instalez o pastila Maximus Professional Soft (apropo, o pastila extrem de corecta la raportul calitate/pret), dar fara pad-ul de protectie. In tot acest rastimp nu am apucat sa testez foarte mult shaftul  la masa de antrenament, asa ca in momentul cand s-a ivit ocazia sa-i ofer cateva ore de practica serioasa, nu am ezitat deloc. Si uite cum, cuprins in febra imbunatirilor caracteristicilor tehnico-mecanice ale loviturii mele de retur, am lovit puternic, am facut misscue, bila alba a sarit de pe masa, iar in urma inspectiei vizuale am constatat 2 fisuri minuscule pe ferula.  Si cum lotul de pastile era pe drum, am decis sa joc cu shaftul asa, pana ajung noile pastile si voi inlocui totodata si ferula. Astfel dupa vreo 3 sesiuni de joc, timp in care shaftul nu a scos niciun sunet suplimentar/dubios, fisurile s-au accentuat pana de pe ferula s-a rupt o bucata mare de material.








vineri, 3 noiembrie 2017

Reparatii, schimburi de pastile

Cand prin apropiere nu ai mesteri sa te ajute sa repari tacurile, sa schimbi pastilele, te vezi nevoit sa incerci singur si sa inveti pe propria piele. De la prima mea pastila schimbata stangace, cand am comandat o pastila de 13mm pentru un varf de 13 mm, a trecut ceva timp, mi-am mai cizelat tehnica, am mai achizitionat ceva scule, astfel incat astazi pot sa-mi montez mie si prietenilor, pastile care sa reziste, la fel ca si coafura din reclama aia. 
Mai jos va propun sa vedem niste poze cu lucrarile executate recent, inainte si dupa.

1) Tac Mezz cu shaft normal din artar, tacul a fost luat de proprietar direct din Japonia, avand la moment o vechime de peste 10 ani. Acest tip de shaft este foarte rar intalnit in prezent, iar in Romania pun pariu ca este unic. Pastila montata, tot japoneza, G2 Medium s-a dovedit a fi o alegere potrivita, astfel ca posesorul tacului, a reusit de doua ori consecutiv sa intre in semifinalele concursurilor locale.

Inainte











luni, 30 octombrie 2017

Muscoi 12 - Panarama continua

Cu deviza de mai sus, a pornit la drum cea de-a 12-a editie a Cupei Muscoi la biliard. Intentionat am facut precizare "la biliard", intrucat Cupa Muscoi la baut bere si distractie nu a fost deloc panarama, ci s-a desfasurat cu maxima seriozitate si dedicatie, participantii dand dovada de o abordare profesionista, ani lungi si grei de experienta, precum si abilitati deosebite in alegerea chibzuita a disciplinelor de concurs, Ursus la 0,5, Silva bruna si, Doamne Fereste, Dorna plata.
Ploaia care a intampinat cei 22 de bravi soldati ai tacurilor lustruite, la intrarea in clubul IDM, avea sa fie de bun augur, prevestind o zi plina de biliard, zambete, vorbe de duh si voie buna. Ca o gazda adevarata, tanarul Hustler, Bogdan Chirodea, s-a lasat asteptat de jucatori, mai ales de catre vizitatorii din provincie, care, ca de fiecare data, ajung primii, demascand intentia de a incepe cat mai rapid atacul la mesele cu postav albastru si la carnetele cu comenzi ale ospataritelor din IDM. Astfel incat, la aparitia sa, proaspatul organizator, s-a pus repede pe treaba, pregatind biletelele si chemand toata floarea biliardistica la tragerea la sorti. Echipele aveau sa fie formate din 2 membri, cu conditia ca unul sa fie mai breaz ca celalalt. Primul tragator isi alegea din mormanul de fituici partenerul, acela la randul lui tragea primul membru al celeilalte echipe si tot asa. Mana lui Bogdan Chirodea m-a ales pe mine, pentru a forma impreuna echipa nr. 5, cum s-ar zice, omul si-o face cu mana lui. 
 







miercuri, 29 martie 2017

Cupa Muscoi - concursul celor care iubesc si respecta biliardul


Invitatia la editia a 11-a a concursului Muscoi am acceptat-o cu mare drag si, ca majoritatea celorlalti invitati, cu speranta ca circumstantele cotidiene imi vor permite sa o onorez.
Cupa "Muscoi" este un concurs/fenomen unic in tara, conceput ca un fel de "Mosconi Cup" pentru amatorii de biliard si iubitorii de distractie si vorbe bune (conditii cumulative), competitia, daca ii putem zice asa, a luat nastere in anul 2008 si pana in anul 2012 s-a tinut regulat, insumand 10 editii, apoi a venit o pauza lunga de 4 ani, pentru ca in primavara lui 2017 sa renasca intr-un format nou si de succes, dupa cum s-a dovedit. Promotorul concursului este Marian Postolache aka Red, iar jucatorii sunt pasionati de biliard din toate colturile tari si chiar din strainatate, participarea facandu-se exclusiv pe baza invitatiei personale a organizatorului.

Stabilirea formatului de joc, a locului si datei concursului s-au facut pe pagina de Facebook a grupului, astfel incat sa poata participa majoritatea doritorilor. Asadar, sambata 25 martie 2017 in clubul IDM din Bucuresti, ora 10:00, 21 de muscoi vechi si noi (20 de fapt, unul a aterizat mai tarziu) s-au prezentat echipati cu tacuri in huse, cu zambete pe buze si cu buna dispozitie in gand, unii din ei au venit blindati cu licori bahice camuflate sub diferite denumiri traditionale (vin, tuica, palinca), cu produse zaharoase interzise diabeticilor, dar care aduc Bucuria, altii au introdus pe ascuns in incinta bancuri si glume, multe dintre ele interzise minorilor.

Muscoi 2017 a fost un concurs pe echipe a cate 3 persoane, adica un total de 7 echipe au inceput bataliile in sistem "round robin" atat pe postavul de la cele 5 mese Brunswick, dar mai ales in afara lui. Adversarii trebuiau invinsi atat la jocul cu bile, cat si la sportul cu bere/tuica/vin, trebuiau sabotati cu istorisiri de altadata si uimiti cu povesti pescaresti. Fiecare intalnire intre echipe era formata din trei meciuri de simplu la Bila 9, trei meciuri de dublu la Bila 8 si un meci de triplu la Bila 10, toate meciurile jucandu-se primul la 2. Patru echipe care aveau sa adune cele mai multe victorii la general se calificau in semifinale.

marți, 8 martie 2016

Impresii despre Cue Magic Mezz Professional Tip Tool

 

Piata sculelor de intretinere a pastilelor este destul de variata, producatorii oferind diverse solutii constructive la preturi incepand de la cativa dolari si terminand cu cateva zeci de dolari. In cele ce urmeaza, vom analiza produsul pentru intretinerea pastilelor al japonezilor de la Mezz Cues.
 
1) Denumire:  Cue Magic Mezz Professional Tip Tool
2) Producator: Mezz
3) Pret: 127 Lei (25 Euro sau 35 $ )
4) Continutul pachetului: Punga de plastic, scula intretinere pastila, flyer de hartie cu descrierea produsului, in limba japoneza.









Produsul Mezz Professional Tip Tool a fost proiectat sa indeplineasca 3 functii:
I) Intretinere pastila, cu ajutorul a doua corectoare cu material abraziv, unul cu granulatie mare, altul mai fin cu granulatie mica;
II) Stabilirea formei pastilei, prin intermediul celor 3 matrite semisferice cu raza de 9,0 mm (cunoscuta in literatura de specialitate ca forma Dime), 9,5 mm (Penny) si 10,5 mm (Nickel)
III) Verificarea formei actuale a pastilei prin compararea cu cele 3 etaloane, respectiv Dime, Penny, Nickel.

luni, 7 martie 2016

Niels Feijen ia banii grecilor, Augustin Viziru ocupa locul 5


Previziunile mele referitoare la meciurile pe bani intre reprezentantii grecilor si invitatii concursului s-au adeverit. Polonezii Mieszko Fortunski si Konrad Juszczyszyn i-au invins cu 30-26 pe Nick Ekonomopoulos si Nick Malaj, iar in seara urmatoare Nick Ekonomopoulos a mai inregistrat inca un minus in contul sau, de aceasta data de 4000 Euro, dupa ce a fost invins de Niels Feijen cu 30-22.

 






In concursul principal in cele din urma s-au inscris 183 de jucatori, 5 dintre care au fost romani: Marian Toader, Augustin Viziru, Claudiu Alicus, Adrian Mitrana si Marius Vacarus. Sportivii nostri au avut un parcurs frumos, Marian Toader reusind sa se califice in faza direct eliminatorie pe fata piramidei, invigandu-l in meciul de calificare pe Nick Malaj in joc decisiv. De cealalta parte a piramidei, Augustin Viziru l-a invins in runda a 5-a pe compatriotul Marius Vacarus 9-7, apoi in meciul de calificare a trecut 9-2 de grecul K. Dimitris.

In cele din urma, in ultima etapa a concursului, au ajuns toti jucatorii de top invitati, 2 jucatori romani, 2 polonezi, precum si un numar impresionant de 22 jucatori greci. 
Ziua de duminica, 6 martie 2016 avea sa debuteze cu meciul incendiar Mika Immonen vs Niels Feijen, olandezul castigand cu 11-6. Tot in prima faza a rundei eliminatorii Augustin Viziru l-a intalnit pe campionul austriac Mario He si l-a invins pe acesta in decisiv, 11-10. La randul sau Marian Toader s-a descurcat destul de usor cu Anthony Brabin, 11-5. MieszkoFortunski a castigat in decisiv contra lui Kostas Houlliaras, iar Konrad Juszczyszyn a pierdut 9-11 in favoarea lui Aggelos Grispos.

 









joi, 14 ianuarie 2016

Anul Nou pe stil vechi sau I'm back


Astazi, 14.01.2016, credinciosii de rit vechi sarbatoresc venirea noului an. Ce treaba are asta cu biliardul? Pai nu prea are, dar trebuia gasita o data mai pompoasa pentru deschiderea noului an pe blog.
Asadar, La multi ani tuturor iubitorilor de biliard si  bine v-am regasit!

Absenta postarilor in ultimele doua luni a fost conditionata de inchiderea clubului unde ma antrenam, fapt ce a atras o scadere dramatica a timpului petrecut la masa de biliard si drept consecinta o oarecare apatie fata de sportul care ne-a cucerit pe toti, dar pe care uneori preferam sa-l tinem la distanta.

Anul biliardistic 2016 a debutat cu Mastersul de Bila 8 chinezeasca, concurs castigat pentru al doilea an consecutiv de chinezul Yang Fan si dominat clar de jucatorii tarii gazda. Intrusul cu cel mai bun rezultat a fost filipinezul cu cetatenie canadiana, Alex Pagulayan, clasat pe locul 8. Pentru mine acest concurs este unul controversat, pe cat de bine pare organizat la nivel local si pe cat de buni jucatori au fost invitati, pe atat de slab a fost difuzat si promovat printre fanii din toata lumea, calitate mediocra a live streamurilor si schemele de concurs exclusiv in limba chineza, m-au facut sa nu am niciun interes in urmarirea acestui eveniment.


marți, 15 septembrie 2015

Foaie de scor pentru Straight Pool 14.1


Jocul de straight pool este inca foarte slab dezvoltat in tara noastra, pe parcursul ultimilor ani fiind organizate  doar cateva concursuri la disciplina respectiva, cu toate acestea avem destui pasionati care practica acest joc.
Cum nu toate cluburile au sisteme de tinere a scorului pentru 14.1, propun folosirea in concursuri si in jocurile cu adversar a unei foi de scor special concepute. Nu trebuie decat sa dati foaia la imprimanta si sa o completati conform evolutiei jocului.

Modul de completare, il voi explica conform exemplului de mai jos
























luni, 31 august 2015

Campionii - Gabi Visoiu in SUA, Mika Immonen in Romania, Joshua Filler in Olanda


As vrea sa incep aceasta postare prin a-l felicita pe Gabi Visoiu cu castigarea titlului de Campion Mondial la Biliard Artistic. Avand in vedere ca in Romania, Gabi este cam unicul practicant de biliard artistic, victoria sa este una cu atat mai insemnata. Campionatul Mondial de Biliard Artistic s-a desfasurat in orasul Kennesaw, statul Georgia, SUA, in showroomul distribuitorului de articole pentru biliard Ozone Billiards, in perioada 27-30 august 2015, cu participarea a 30 de jucatori din toata lumea. Gabi a dominat sigur competitia, reusind la sfarsitul fiecareia din cele 4 zile, sa iasa invingator, avand de fiecare data cel mai bun scor. In ultima zi, batalia decisiva s-a dat intre Gabi Visoiu, Florian Kohler si Andy Segal. Florian Kohler, probabil cel mai mediatizat si cunoscut jucator de biliard artistic, datorita numeroaselor sale filmulete cu milioane de vizualizari, si-a dorit ca niciodata victoria si a fost aproape de ea, dar a ratat ultima lovitura la cativa milimetri distanta.
Well done, Mr. Perfect!

Lista participantilor si rezultatele
http://www.ozonebilliards.com/world-artistic-pool-championship-results.html 











vineri, 28 august 2015

Tinerea scorului cu monezi

Jocul cu adversar este partea biliardului care ne place cel mai mult, este interesant, atragator, starneste spiritul competitiv si ne testeaza cel mai bine abilitatile. Daca la inceput mizele fiecarui meci sunt simbolice, cu cat avansam mai mult in joc, fiecare confruntarea devine tot mai intensa si miza ei tot mai importanta (indiferent ca se exprima in echivalent banesc sau reprezinta o satisfactie emotionala). In acest context tinerea scorului devine clar un aspect care nu trebuie neglijat. Cu totii am trecut probabil prin cazurile cand, cuprinsi de farmecul si intensitatea jocului, realizam la un moment dat ca nu mai stim ce scor este, urmeaza discutiile de clarificare, care, cu parere de rau, pot degenera si duce nastere la situatii neplacute.
In majoritatea cluburilor de biliard, punerea la dispozitia jucatorilor a unui echipament de tinere a scorului, nu constituie o prioritate pentru proprietari, astfel jucatorii trebuie sa se descurce cu fortele proprii pentru a-si contoriza rezultatele. Asadar, daca masa la care jucati nu are tabele de scor si nici contor pe manta, tinerea scorului cu monezi, reprezinta o alternativa accesibila si eficienta.

marți, 18 august 2015

Povestea Dynamic Best of the East Romanian Open 2015. Partea 1


Inca de la prima mea participare la Dynamic Best of the East (DBE) 2013, organizat in or. Busteni, concursul in cauza mi s-a parut unul special, cu un caracter deosebit, era atat o confruntare la individual, cat si o confruntare a natiunilor participante, fiecare tara parca dorind sa demonstreze ca anul acesta sportivii ei sunt cei mai  bine pregatiti si merita victoria. Mi-am zis atunci ca ar fi frumos sa pot participa si la editiile viitoare ce se vor desfasura in Romania. In anul 2014, turneul a insemnat intalnirea cu prietenii din Republica Moldova si Rusia si mandria de a ma bucura de reusitele lor (calificarea in primii 32 pentru Dan Ursu si Vyacheslav Derbilov si Locul 1 la ATD Premier League pentru Evghenii Iliasenko). In 2015 insa, intrucat am fost plecat o perioada si nu aveam stabilita o data fixa de revenire, nu mi-am mai facut planuri sa particip la Best of the East. Dar viata e schimbatoare si uite ca in luna august eram pe pamant romanesc. Cu 3 zile inainte de concurs colegul de blog Ciprian Voiculescu aka xnotsocip.blogspot.ro posteaza pe Facebook un sondaj cu cine merge sau nu la concurs, am raspuns sincer ca nu merg si chiar am discutat cu mai multi jucatori noul sistemul de joc al circuitului DBE. Peste cateva ore, mare mi-a fost uimirea cand pe acelasi Facebook am gasit un mesaj de la ATD Biliard in care dumnealor s-au oferit sa-mi asigure inscrierea gratuita la Best of the East in semn de apreciere a eforturilor mele de mediatizare si promovare a fenomenului biliardistic din Romania. Generozitatea ofertei si elementul surpriza m-au lasat fara replica pe moment, evident am acceptat. Surpriza fost si mai mare cand mi s-a spus ca daca doresc pot sa particip ca si reprezentant al Republicii Moldova, pentru a completa lotul celor 3 jucatori deja inscrisi, urmand a face parte, in calitate de rezerva, din lotul Moldovei care avea sa intalneasca una din echipele Romaniei. Totul parea un vis care peste doar 3 zile avea sa devina realitate, dar pana atunci trebuia sa reiau antrenamentele.

vineri, 31 iulie 2015

11 romani la Eurotour Austria

 

Dupa Campionatele Europene de tineret, orasul Sankt Johann din Austria gazduieste in perioada 29 iulie -1 august 2015, cea de-a 4 etapa a Eurotourului de Bila 9. Romania a reusit sa trimita la concurs 11 jucatori, 6 dintre ei sunt cei calificati in concursurile BKO - Ovidiu Cristea, Ciprian Gîndac, Robert Braga, Babken Melkonyan, Claudiu Alicuş, Alex Florescu, ceilalti sunt Ioan Ladanyi, Marian Toader, Radu Anghel, Leonard Dobre, Adrian Ranzburg.

In dimineata zilei de 31.07.2015, avem urmatoarele rezultate:
Ovidiu Cristea merge fara infrangere, dupa victoriile 9-1 cu Pablo Garcia-Lagar si 9-3 cu Bruno Muratore, Ovidiu are un meci de foc cu austriacul Mario He.
Marian Toader va da piept cu campionul polonez Karol Skowerski, dupa ce a trecut cu 9-2 de Matthias Boerm si 9-8 de Manuel Pereira. 
Claudiu Alicus este in forma foarte buna si se alatura jucatorilor romani neinvinsi (9-8 cu Labinot Markaj si 9-7 cu Philipp Stojanovic), urmand sa joace cu Daniel Tangudd.

Rusii au luat tezaurul austriac


Campionatele Europene de biliard la tineret s-au incheiat cu triumful jucatorilor din Rusia, acestia au adunat 12 medalii, dintre care 5 de aur, 3 de argint, 4 de bronz. Biliardistii germani au reusit sa obtina 8 medalii, dintre care 3 de aur. Echipa Poloniei are 10 medalii, 2 de aur si cate 4 de argint si bronz.

Rezultate baieti
Straight pool
Elevi: I - Fedor Gorst, II - Daniel Maciol, III - Federico Amendola, Wiktor Zielinski
Juniori: I - Maksim Dudanets, II - Michael Schneider, III - Marsel Safiullin, Vitaly Patsura

Bila 10
Elevi: I - Fedor Gorst, II - Kamil Szaszor, III - Eklent Kaci, Kevin Schiller 
Juniori: I -Vitaly Patsura, II - Sergey Lutsker, III - Maksim Dudanets, Casper Matikainen


Bila 8
Elevi: I - Sanjin Pehlivanovic, II - Eklent Kaci, III - Sajid Raheem, Daniel Maciol
Juniori: I -Pascal Bruckmann, II - Maksim Dudanets, III - Oliver Szolnoki, Krystian Cwikla

Bila 9
Elevi: I - Daniel Maciol, II - Kamil Szaszor, III - Wiktor Zielinski, Kaylash Persad
Juniori: I -Krystian Cwikla, II - Andreas Madsen, III - Vitaly Patsura, Michael Schneider

Rezultate fete
Bila 10
I - Kristina Tkach, II - Diana Khodjaeva, III - Marharyta Fefilava, Jana Peters

Bila 8
I - Diana Khodjaeva, II - Emily Heidergott, III - Kristina Tkach, Jana Peters

Bila 9
I - Kristina Tkach, II - Diana Khodjaeva, III - Dina Fatihova, Emily Heidergott

Rezultate echipe
Elevi: I - Germania, II - Polonia, III - Olanda, Ciprul de Nord
Juniori: I -Germania, II - Rusia, III - Finlanda, Elvetia

 

luni, 13 iulie 2015

Incepe "Campionatul mondial" de straight pool


De astazi, 13 iulie 2015, pana pe 19 iulie 2015, in New York, clubul Steinway Billiards, se va desfasura editia aniversara a World Tournament of 14.1. In lipsa aprobarii WPA, acest concurs este considerat campionatul mondial  neoficial de straight pool si este cel mai vechi concurs de biliard, fiind la a 75-a editie. Organizatorul este compania Dragon Promotions, condusa de Charlie Williams.
Campionatul intruneste atat jucatori de renume international, cat si specialisti si iubitori de straight mai putin cunoscuti publicului larg, majoritatea evident din SUA. Printre aparitiile exotice am putea mentiona pe filipinezul Roberto Gomez si juniorul neamt Joshua Filler. Surpriza neplacuta o constituie lipsa monstrilor sacri ai straight-ului contemporan, John Schmidt (Mr. 400) si Niels Feijen. De asemenea lipsesc si reprezentantii Rusiei, desi anul trecut, la acest concurs, Evgeny Stalev a reusit cea mai mare serie, 224 bile, iar anul acesta la Derby City Classic, Ruslan Chinakhov a castigat competitia de straight in memoria lui George Fels.

duminică, 28 iunie 2015

Antrenament de biliard. Set de exercitii nivelul 2


Astazi continui epopeea exercitiilor pentru biliard, partea a doua, pentru jucatorii intermediari (Nivelul 2). 

Nu am detaliat foarte mult la prima postare, asa ca fac unele precizari.
Exercitiile prezentate, trebuie executate in ordine si cat se poate de corect, avansand pe masura reusitelor, apoi trecand la nivelul urmator. In functie de rezultatele obtinute se vor evidentia clar partile puternice si cele slabe din jocul fiecaruia. Exercitiile au fost selectate in asa fel incat sa cuprinda un spectru larg de situatii, avem lovituri cu stop, retur, urmarire, lovituri cu si din manta, iesiri in zonele stabilite, spargeri de manunchi, folosirea sprijinului etc.
Unele drilluri cu siguranta le-ati intalnit si la alti autori, faptul ca ele se repeta si aici nu inseamna decat importanta si eficienta acestora,cu toate acestea materialul structurat in forma de mai jos este unicat. Am vazut ceva similar doar la nemtii de la PAT, dar sistemul gandit de ei este la origine unul de evaluare si nu de antrenament. Seturile de exercitii pot fi descarcate si tiparite pe hartie, sau folosite in format electronic, online sau offline pe smartphone, astfel ajunsi la masa de biliard veti avea la indemana tot ce este necesar pentru o sesiune de antrenament cat mai eficienta.

Asadar, partea a 2-a ...

miercuri, 24 iunie 2015

Niels Feijen ia cupa, Mika Immonen - banii.


Niels Feijen a castigat la 21.06.2015, concursul Barrage 9ball Open din Atena, dupa ce l-a invins in finala pe Mateusz Sniegocki. Cu o participare masiva de jucatori locali si vedete internationale, Barrage 9ball Open reprezinta o noua realizare de succes a promotorilor biliardului din Grecia, se pare ca usor, usor Republica Elena devine un punct de atractie major pentru iubitorii de pool.

Faza ultimei zile de concurs a fost cu siguranta ratarea lui Ruslan Chinahov la bila 8, in joc decisiv, in sferturile de finala. Priviti la 11h 17 min.08 sec, cu siguranta fiecare jucator de biliard a reusit candva o asemenea "bijuterie".


Invins de Niels Feijen in optimi (scor 9-7), Mika Immonen isi scoate parleala in meciul challenge din 23.06.2015 cu Nick Malaj. Astfel in intalnirea primul la 30, Bila 9, pe 6000 Euro, finlandezul iese invingator cu 30-26, dupa un meci strans si frumos.

duminică, 21 iunie 2015

Antrenament de biliard. Set de exercitii nivelul 1


Va propun mai jos un set de exercitii pentru jucatorii incepatori si intermediari (Nivelul 1). Acesta este prima parte din 5 preconizate.

Exercitiile au fost selectate si aranjate de catre Maxim Sayapin, cu participarea lui Radmir Nureev, antrenorul campionilor rusi Ana Mazhirina, Natalia Seroshtan, Andrei Seroshtan etc.
Traducerea si adaptarea s-au facut cu acordul autorului.
HIBS (Highly Intensive Billiard Simulator) http://www.hibs.pro

Pregatiti-va tacurile si la antrenament...

joi, 25 septembrie 2014

Peter Pop - Tu ma faci mai bun

Bogdan Petre Popa aka Peter Pop si-a lansat recent prima piesa intitulata "Tu ma faci mai bun". Videoclipul a adunat deja pe youtube zeci de mii de vizualizari si sunt convins ca va depasi curand pragul de 1 milion, deoarece piesa chiar este una foarte reusita. Colaborarea si implicarea HaHaHa Production se disting usor in ritmuri, dar meritul si charisma interpretului sunt incontestabile.

Va intrebati probabil ce treaba are Peter Pop cu biliardul?

Ei bine, Bogdan Petre Popa este un jucator cunoscut de biliard, care practica de multi ani acest sport si a participat la mai multe editii ale Campionatului National de biliard. Speram ca odata cu inceputul carierei muzicale, Bogdan sa nu renunte complet la pasiunea pentru jocul pe postavul verde si sa isi faca timp si pentru participarea la concursurile de biliard.

Ii uram succes lui Peter Pop in lumea showbizului si asteptam de la el piese noi la fel de bune. Cine stie, poate in cativa ani prezenta lui la vreo competitie de biliard ar garanta sute de fani in tribune.
La mai mult si la mai mare!

marți, 23 septembrie 2014

World Cup of Pool 2014

 World Cup of Pool 2014 se va desfasura in perioada 23-28 septembrie 2014 in Mountbatten Centre, orasul Portsmouth, Marea Britanie. Competita va aduna 32 de echipe, reprezentand 31 state (Marea Britanie, tara gazda are dreptul sa fie reprezentata de 2 echipe). 
Concursul are probabil cea mai puternica componenta de pana acum, vor fi prezenti 12 campioni mondiali,  7 castigatori de World Cup of Pool si 7 invingatori a World Pool Masters. Campionii en-titre sunt filipinezii Lee Van Corteza si Dennis Orcollo, care pornesc si in acest an din postura de favoriti. Competitia se anunta una acerba, in speta dat fiind revenirea pe pamant englezesc dupa o pauza de 8 ani a legendarului Earl Strickland, caruia gazda Karl Boyes i-a promis o primire "calduroasa".

Fondul de premiere este de 250000$, dintre care castigatorii iau 60000$, ocupantii locului secund 30000$, iar detinatorii bronzului 16000$.
Se joaca Bila 9, scotch doubles,  primul la 7 (pana in sferturi), primul la 9 (sferturi si semifinale), primul la 10 (finala), castigatorul sparge.

Transmisiunile live vor putea fi urmarite contra cost pe http://www.pool.livesport.tv/ sau gratis pe http://www.hahasport.com/

Detalii concurs
http://www.matchroompool.com/
http://www.matchroompool.com/news/article/17btr4z3ss49j1qk36nixdndvo/title/world-cup-of-pool---format