sâmbătă, 6 februarie 2016

Prima zi la BKO International 2016


Debutul BKO International a adus cu sine stirea neprezentarii la concurs a doua nume mari, anuntate anterior, Jayson Shaw si Nick Van Den Berg. Din motive de sanatate cei doi nu si-au putut onora promisiunea de participare. Astfel, la startul competitiei s-au intrunit 190 de jucatori, 64 dintre care au fost capi de serie. Meciurile din runda initiala  au debutat la ora 10:00 si au oferit cateva confruntari interesante. Ioan Ladanyi l-a invins cu 9-6 pe Liviu Chiritoiu, dupa ce la un moment dat scorul a fost egal 6-6. Valentin Creata a opus rezistenta spaniolului Luis Gabriel Mundaray, scor final 9-6 in favoarea ibericului, care de altfel avea sa castige si urmatoarele doua meciuri, urmand a se intalni astazi cu Ralf Souquet. Au fost inregistrate si cateva victorii la 0, Ivo Aarts si Olivier Mortier, au trecut lejer de Gabriel Gosa, respectiv Marius Vacarus. Desi tabloul cu rezultate mai specifica cateva scoruri de 9-0, se pare ca cei care sunt inregistrati cu infrangere nu s-au prezentat la concurs. Campioana nationala, Mihaela Ghiorghiu a fost invinsa de grecul Antonios Kakaris, 1-9, in timp ce vicecampioana Romaniei, Sonia Simionov, a trecut de compatriotul Onac Gheorghe cu 9-5.

Incepand cu ora 13:00, in lupta au intrat si marii jucatori. Olandezul Niels Feijen a avut un prim meci de infarct cu italianul Arjan Matrizi. Fiind codus cu 7-5, Feijen a reusit sa profite de cateva greseli ale italianului si a egalat 7-7, iar in jocul decisiv victoria i-a fost adusa tot de o greseala a adversarului, cand pe masa mai ramaneau doar 4 bile. Urmatorul meci, cu Sergiu Voicu, a fost pentru Niels de asemenea unul greu, jucatorul roman avand toate sansele de a invinge, 9-7 pentru olandez. Mika Imonnen, care in seara dinaintea concursului arata cel mai bine in miniturneul organizat intre jucatorii de top, a fost protagonistul primei surprize neplacute, fiind invins cu scorul de 9-5 de catre albanezul, Besar Spahiu. Cea de-a doua supriza a fost infrangerea in joc decisiv a lui Serge Das, in fata reprezantantului tarii noastre, Dan Cristea, 8-9. Tot in joc decisiv a ajuns si meciul lui Babken Melkonyan cu Nick Ekonomopoulos, de aceasta data, insa, jucatorul strain a castigat.

Au trecut in galop de adversarii romani, Ruslan Chinakhov si Tony Drago, 9-0 si 9-1, cu Vlad Tudorache, respectiv Costel Stangaciu. Acelasi ritm l-au pastrat invingatorii si in urmatoarea runda, 9-2 pentru Ruslan contra lui Dejan Stankovic si 9-6 pentru Tony in lupta cu Radostin Dimov. In general, Chinakhov si Drago au fost jucatorii care au aratat cel mai frumos biliard in prima zi a competitiei. Ceilalti sportivi cu renume international si-au confirmat statutul si merg mai departe cu victorii.
Sunt pe fata tabloului, neinvinsi inca si cativa jucatori romani. Ovidiu Cristea, care dupa 2 victorii clare (9-3,9-4) urmeaza sa se intalneasca astazi cu rusul Chinakhov. Ciprian Gabriel Gindac se va duela azi cu olandezul Marco Teutscher, dupa ce jucat 3 meciuri, castigandu-le pe toate, ultimul chiar in fata lui Marian Toader, 9-7. Elvis Gagiu il va avea ca adversar pe sarbul Zoran Svilar, dupa ce a trecut cu 9-4 de grecul Vettas Vanggelis si cu 9-7 de compatriotul Dan Cristea.
Ziua de sambata va fi una grea pentru jucatorii aflati deja pe spatele tabloului, acestia urmand sa dispute 6 runde pentru accederea in faza direct eliminatorie, in timp ce sportivii de pe fata au nevoie doar de 2 victorii pentru a se califica.

Cu parere de rau, asa cum am presupus, transmisiunea video s-a dovedit a fi punctul slab al organizarii concursului. Streamul nu a facut fata numarului mare de solicitari, multi spectatori reclamand  intreruperi repetate ale transmisiunii, blocarea browserului sau chiar imposibilitatea de a urmari meciurile pe dispozitivele mobile. Avand in vedere participarea multor jucatori straini necunoscuti publicului larg, era binevenita si o rubrica grafica cu numele acestora, precum si un afisaj al scorului pe ecran. 
Tot la capitolul transmisiune, consider ca ar fi fost mai indicata redarea filmarilor in calitate medie, cu posibilitatea setarii calitatii HD, precum si micsorarea ferestrelor de difuzare a fiecarei mese, pentru a face posibila urmarirea in paralel a doua sau mai multe meciuri. De asemenea, organizatorii nu ne-au informat daca meciurile sunt sau nu inregistrate pentru a putea fi vizualizate ulterior.

Schema de joc  http://tmp.billiardport.com/drawchart.aspx?id=181
Live Score  http://tmp.billiardport.com/v_livescores.aspx?id=181&tid=181
Live Stream http://bko.ro/live


Un comentariu:

  1. Macar atata lucru sper sa i fi dus mintea sa inregistreze.La turneul de la Brasov s a asigurat comentariu,nu am urmarit finala de la Bucuresti ,ma intreb daca s a comentat.

    Asta ca probleme aditionale celei mai imporante legata de accesul publicului.

    RăspundețiȘtergere